Vești bune! Ministrul Finanțelor a fost victima unui atac de mâncărimi

Potrivit unor surse interne din cadrul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, ieri, 17 aprilie 2012 Ministrul Finanțelor Veaceslav Negruță a fost victima unui atac de mâncărimi în palma dreapta. Mâncărimile  au evoluat și s-au extins și asupra cotului drept, fapt ce la determinat pe ministru să se adreseze la un dermatolog pentru a afla cauza acestor mâncărimi. 

Din nefericire pentru ministru, medicii însă, nu i-au putut oferi un răspuns concret cu privire la mâncărimile sale, dar i-au sugerat să consulte un expert în superstiții pentru a afla răspunsul.
Iată care a fost răspunsul Institutului Republican de Superstiții și Obiceiuri Populare (IRSOP): " D-ul ministru nu are de ce să-și facă griji, e ceva normal și chiar e o noutate bună nu numai pentru el ci și pentru întreaga țară. Mâncărimile în palma dreaptă prevestesc BANI MULȚI, iar cele în cotul drept prevestesc vești plăcute și emoționante. "Sperăm ca mâncărimile din palma d-ului ministru să prevestească bani mulți pentru întreaga țară. Noi credem în superstiții și sfătuim toți oamenii să țină cont de ele pe viitor", a declarat Vasile Super-Stițiosu în cadrul interviului acordat pentru ZONA LIBERĂ.
Și iată ce a declarat Veaceslav Negruță: " Aceste mâncărimi în palma dreaptă ma determinat să depun mai mult efort în atingerea obiectivelor propuse pentru anul 2012, astfel voi asigura stabilitatea bugetului public naţional, voi crea un cadru bugetar-fiscal previzibil şi voi menţine deficitul bugetar la un nivel rezonabil. Țin să le mulțumesc acestor mâncărimi pentru ajutorul lor în atingerea obiectivelor propuse de întreg Ministerul Finanțelor. Domnul să le aiă în pază".

Autor: Ionel
Mai nouă Mai veche

Formular de contact