Moldovean prins in timp ce fura de acasa pentru a duce la serviciu

Un bărbat neidentificat din Basarabeasca a fost surprins de soție și fiica cea mică în timp ce subtiliza o canapea retractibilă din sufrageria familiei pentru a o duce la serviciu.
Se pare că bărbatul nu se află la prima infracțiune de acest gen, inventarul lunar efectuat de o comisie ad-hoc relevând absența mai multor obiecte de patrimoniu din locuință, dar și a unui câine mascul, în vârstă de 2 ani, de tip pechinez.

Din fericire pentru păgubiți, majoritatea obiectelor au fost recuperate de anchetatori în urma unei razii fulger la locul de muncă al bărbatului, unde s-au descoperit printre altele și fotografii de la nuntă, o cană de cafea, un capsator, un aparat de fotografiat de tip Kodak și câte doua animale din toate speciile de pe pământ.
Nimeni nu cunoaște motivele pentru care bărbatul a furat ani de zile din propria casa pentru a duce la serviciu însă psihologii sunt de părere că acesta a început prin a-și amenaja biroul pentru a se simți ca acasă și a sfârșit prin a dezvolta o obsesie cleptomană periculoasă.
Poliția îl caută în continuare pe hoț, surse judiciare spun însă că este foarte posibil ca el să fi părăsit deja țara la bordul unei arce mari din lemn pe care localnicii spun că o construia în magazia din spatele blocului.  

Mai nouă Mai veche

Formular de contact