Potrivit unor surse interne din cadrul companiei Gas Natural Fenosa principalul obiectiv pentru anul 2012 este liberalizarea sectorului electroenergetic din Moldova, în care rolul decisiv îl va avea această companie.
Primii pași spre realizarea acestui obiectiv deja s-au făcut în cadrul unei întrevederi a ministrului economiei Valeriu Lazăr cu o delegație Gas Natural Fenosa, în frunte cu președintele Consiliului întreprinderii, Julio Agudo. Părțile au convenit crearea unui grup de lucru, care ar examina separarea companiilor de furnizare și de distribuție a energiei electrice către luna aprilie 2012, comform angajamentelor Republicii Moldova în cadrul Comunității energetice și în corespundere cu directivele Uniunii Europene ce fac parte din Pachetul energetic II. Ministrul economiei a informat, că va fi modoficată Legea energiei electrice, pentru a se introduce prevederi legate de securitatea furnizării energiei, în special în partea ce ține de monitorizarea și supravegherea pieței.
"Trecănd cu bine de anul 2011, trebuie să ne pregătim pentru 2012. În sfera operativă ne-am propus următoarele obiective:
- să îmbunătățim calitatea furnizării, ajungînd la un SAIDI de până la 9 ore pe client.
- să continuăm reducerea pierderilor de energie până la 13%.
- să punem în aplicare cu succes Sistema de Gestiune a Întreținerii și Oficiul de Integrare Logistică.
- să dezvoltăm linia noastră de Eficiență Energetică.
În plus, întreg sectorul trebuie să se pregătească pentru liberalizarea pieții electrice, fapt ce necesită separarea activităților de distribuție și de comercializare și crearea mai multor companii ( de distribuție reglementată, de comercializare reglementată, de servicii în comun și de comercializare liberă). Acest lucru va duce, peste ceva timp, la o reducere a prețurilor pentru electricitate", a informat dl Jose Gomez Pascual, în cadrul unui interviu realizat de echipa Gas Natural Fenosa.
